Cu imagini florale și amintiri fragmentate, artista și fotograful Pao Houa Her își îmbină fotografiile cu dorință de patrie, de casă.
Hmong reprezintă un popor asiatic de origine chinezească, care trăiește în Vietnam, Laos, Thailanda, și Myanmar. Bătrânii Hmong spun adesea povești despre Laos. Într-una, poartă coșuri de bambus pe spate în timp ce merg desculți spre câmpurile de orez. Dealuri cu forme parcă sculptate înfrumusețează peisajul, oferind o vedere panoramică asupra văilor abrupte verzi ca pielea de dragon. Gibonii cățărați în vârful bananierilor fac serenade trecătorilor, în timp ce unicornii asiatici (Saola, numită și unicorn asiatic, sau mai rar, Vu Quang bovid, este unul dintre cele mai rare mamifere mari din lume, o bovină care locuiește în pădurile din lanțul Annamite din Vietnam și Laos) țopăie în pădurile de smarald.
Într-o altă poveste, bătrânii ne dezvăluie Laosul în vreme de război, unde munții sunt incendiați de bombe. Traseele în zig-zag sunt pătate de sânge, în timp ce ochii copacilor îi supraveghează pe cei rătăciți și pierduți pe poteci care nu se știe unde duc. Se spunea că după miezul nopții, cei uciși în război se transformau în tigri, cele mai înfricoșătoare creaturi.
Pao Houa Her, un fotograf născut în Laos și crescut în Statele Unite, ia aceste povești și geografii conflictuale ale Laosului drept cadre pentru expoziția ei „My Grandfather Turned into a Tiger” (2017). După încetarea Războiului din Vietnam în 1975, indigenii Hmong care au servit ca soldați americani în Laos au fost strămutați în Occident, ca refugiați politici. Mulți refugiați Hmong s-au reinstalat în Minneapolis–Saint Paul, Minnesota, unde familia ei a locuit de la mijlocul anilor 1980.
Repertoriul ei fotografic se bazează pe temporalitățile fragmentate și geografiile neuniforme ale trecutului și prezentului pentru a realiza o narațiune vizuală a modului în care aceste istorii deconectate se desfășoară în prezent. Ea poartă întotdeauna o cameră cu ea pentru a surprinde momente cu membrii familiei și ai comunității, atât în Laos, cât și în Minnesota. Ea își lasă dorința impregnată în fotografii – precum și nevoia de a jeli pe cei morți, acum fantome în amintirile fragmentate.
„O provocare pentru mine a fost să creez o narațiune vizuală care nu necesită un început sau un sfârșit”, a mărturisit Her într-un interviu. Proiectul ei fotografic dezvăluie o dialectică metaforică complexă: Laosul atât de dinainte de război, cât și de după, povestit de bătrânii ei. Distanța țării – atât din punct de vedere geografic, cât și metaforic – pare mai apropiată decât pare.
Comments