top of page

8 sfaturi pentru fotografii care iubesc pădurile



Îți place să te plimbi prin pădure? Ești din întâmplare și fotograf? Ei bine, nu mai sta pe gânduri. Acest articol este pentru tine și pentru iubitorii de păduri care vor să facă niște poze incredibile.

În acest articol vom discuta despre tot ce ai nevoie pentru a crea o fotografie superbă de pădure, precum și
echipamentul necesar pe care ar trebui să-l dețină orice „fotograf de pădure”, care este cea mai bună lumină, cum să editezi imaginile etc.

1. Folosește echipamentul potrivit

Deși poți face fotografii grozave cu orice echipament, există câteva elemente care te vor ajuta să obții imagini de înaltă calitate când vine vorba de pădure, copaci și minunățiile pe care le oferă aceasta.

În primul rând, un trepied robust pentru fotografierea peisajului este esențial; mediile forestiere tind să fie întunecate și, fără un sistem de suport pentru camera ta, vei fi forțat să mărești diafragma sau să reduci viteza obturatorului până când nu vei mai putea obține fotografii clare.


În al doilea rând, te-aș încuraja să porți câteva obiective. Un unghi larg (wide-angle) sau un zoom te va ajuta să faci fotografii în stil scenic, în timp ce un teleobiectiv (cum ar fi un Canon EF 70-200mm, de exemplu) este excelent pentru fotografia de pădure mai restrânsă. De asemenea, ai putea să iei și un obiectiv macro. Astfel, poți fotografia tot felul de detalii subtile, inclusiv frunzele căzute pe pământ, mușchii de pe bușteni și florile care răsar din covorul naturii.

Poate ar fi util să montezi un filtru transparent sau UV pe toate lentilele. Dacă optezi pentru asta, asigură-te că achiziționezi un model de înaltă calitate - există o mulțime de filtre UV ieftine pe piață care vor degrada calitatea optică. Alternativ, poți pur și simplu să ai la tine un kit de curățare și să păstrezi lentilele bine întreținute (folosește întotdeauna un material din microfibră!).

În cele din urmă, un filtru de polarizare ar putea fi util, mai ales dacă intenționezi să fotografiezi frunzișul de toamnă. Va elimina strălucirea frunzelor umede, va accentua culorile toamnei și va reduce posibilele reflexii. Reține, totuși, că polarizatoarele reduc cantitatea de lumină, așa că asigură-te că aduci trepiedul!

2. Ia-ți măsurile necesare de siguranță

Înainte de a pleca în pădure – mai ales dacă intenționezi să pleci într-o excursie de mai multe zile – ia în considerare orice potențiale pericole. Poate fi ușor să te pierzi într-o pădure necunoscută și nepopulată, în plus, acestea sunt adesea întunecate și prezintă un teren accidentat. Și dacă nu ești atent, s-ar putea să te surprindă o furtună fără acoperiș deasupra capului.


Spune întotdeauna cuiva unde intenționezi să mergi și asigură-te că ai un telefon care își menține cât de cât semnalul pe toată durata călătoriei. Asigură-te că ai mâncare și apă suficiente, o hartă, o busolă, protecție solară și spray împotriva insectelor.
De asemenea, te-aș încuraja să ai la tine și un echipament de ploaie pentru tine și camera ta. O husă rezistentă la apă va menține camera în siguranță și, cu excepția cazului în care rucsacul este impermeabil, îți recomand să ai și o husă pentru el. Și să mai ai la tine un prosop uscat sau o cârpă pentru a îndepărta umezeala, murdăria de pe orice echipament.

3. Când este lumina potrivită?

Fotografia de pădure, spre deosebire de majoritatea tipurilor de fotografie de peisaj, poate fi făcută în orice moment al zilei – chiar și în lumina directă a soarelui.
Bolta pădurii va filtra o parte din lumina aspră, creând o iluminare mai slabă, una pe care te-ai aștepta în mod normal să o găsești după doar răsărit și înainte de apus. Așa că să nu-ți fie teamă să ieși în zilele însorite. Dacă lumina este prea puternică, poți încerca oricând să fotografiezi în alb-negru. Caută umbre interesante, modele puternice și margini cu contrast ridicat.

Acestea fiind spuse, pădurile sunt magice în jurul orei răsăritului și în jurul orei apusului, așa că te îndemn să ieși la primele ore ale dimineții sau seara târziu. Dacă pădurea este în apropierea unei ape, este posibil să ai parte și de ceva ceață care poate adăuga multă stare de spirit fotografiilor tale.
Nu uita că fotografia de pădure în timpul orei de aur (golden hour) tinde să prezinte o lumină caldă minunată, care poate transforma o potecă cu copaci într-o pădure shakespeariană, în timp ce fotografia de pădure în timpul orei albastre (blue hour) tinde să prezinte lumină mai rece, care dă un vibe mai eterice. Despre golden și blue hour vom discuta data viitoare.

4. Nu uita să fotografiezi în modul „portret”

Majoritatea fotografilor de peisaj creează din obișnuință compoziții orizontale, dar când vine vorba de fotografia de pădure, asta este o greșeală! Desigur, poți captura imagini uimitoare pe orizontală, dar te încurajez și să încerci să faci fotografii verticale.

Formatul vertical îți permite să capturezi mai mult din măiestria arborilor și, de asemenea, va oferi imaginilor senzația de înălțime. Acordă o atenție deosebită marginilor cadrului - nu ai vrea să tai niciun element cheie! De asemenea, dacă nu ești sigur cum va arăta o poza cel mai bine, în format vertical sau orizontal, fă ambele fotografii. Ulterior vei evalua compozițiile și vei vedea care funcționează cel mai bine.

5. Contrastul culorilor este cheia

Un dezavantaj al fotografierii într-un mediu forestier este lipsa contrastului de culoare. Cu excepția cazului în care este toamnă, cea mai mare parte a mediului înconjurător va fi cel mai probabil compusă din frunze verzi și/sau trunchiuri de copaci maro, ceea ce poate duce la fotografii fade și plictisitoare. Așa că ar trebui să faci tot ce poți pentru a adăuga note de culoare.

De exemplu, peticele cu flori viu colorate pot oferi un touch atrăgător. La fel și insectele colorate. Și chiar dacă nu poți găsi un subiect colorat în zonă, poți oricând să încerci să folosești lumina. Prin includerea în cadru a soarelui, vei obține niște nuanțe oranj și roșiatice care vor oferi fotografiei un aspect mai vibrant.

6. Încearcă și alb-negru

Uneori, când te afli într-o pădure, nimic nu pare în regulă. Lumina nu bate așa cum vrei, culorile parcă nu sunt atât de vii cum erau în imaginația ta sau pur și simplu nu simți acea doză de dramatism sau melancolie de la subiecții pe care îi pozezi.


Aceasta este o problemă comună în rândul fotografilor de pădure. Dar dacă fotografiezi în alb-negru, poți ignora monotonia culorilor și te poți concentra asupra luminii, tonurilor și compoziției. Caută efecte atmosferice interesante, cum ar fi ceața și fă tot ce poți pentru a organiza haosul pădurii în structuri ordonate.
Poți crea imagini alb-negru în două moduri:
  • poți comuta camera în modul alb-negru...

  • poți lucra color și converti în alb-negru în timpul post-procesării.


7. Editarea fotografiilor de pădure

Post-procesarea este o parte esențială a fotografiei de pădure; este modul în care rafinezi fotografiile și le faci cu adevărat speciale. Îți recomand să începi fluxul de lucru de editare făcând corecții de bază (expunere, balansul de alb, decupare etc.). Apoi treci la ajustările mai avansate, cum ar fi contrastul și gradarea culorilor.


Iluminarea tinde să fie mai dramatică în pădure și poate duce la raze superbe care lovesc solul – așa că atrage atenția asupra acestora adăugând contrast zonelor luminate de soare. De asemenea, poți încerca să aplici un pic de vibrație (în loc de saturație) la imaginea generală și să te joci cu nuanțele pentru a scoate o senzaționalul din fotografie.
Nu există rețeta perfectă fotografia de pădure perfectă. Este într-adevăr despre a experimenta și a găsi ceea ce funcționează pentru tine!

8. Lasă pădurea așa cum ai găsit-o

Pădurea este frumoasă, misterioasă și uimitoare. Merită păstrată și pentru următoarele generații, așa că fă tot ce poți pentru a o păstra curată. De fiecare dată când filmezi, asigură-te că nu lași în urma ta gunoi, mai ales plastic. Și dacă vezi deșeuri aruncate de alții pe care le poți arunca, ia în considerare și acest aspect.

Respectă mediul înconjurător. Nu te apropia prea mult de animalele sălbatice și nu „deranja” inutil plantele sau copacii (călcând peste, cățărându-te etc.).

Cu cât pădurea este mai curată, cu atât fotografiile tale vor arăta mai bine!
21 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Komentáře


bottom of page